Willkommen auf den Seiten des Auswärtigen Amts

Lucrări de întreţinere finalizate la Sinagoga din Sibiu

Lucrări de întreţinere finalizate la Sinagoga din Sibiu

Lucrări de întreţinere finalizate la Sinagoga din Sibiu, © Fred Nuss

25.09.2019 - Articol

La sfârşitul lunii septembrie, câteva zile înainte de începerea Noului An Evreiesc, a fost marcată încheierea lucrărilor de întreţinere derulate în această vară la lăcaşul de cult evreiesc. Cu sprijinul financiar din partea Ministerului de Externe al Germaniei, în acest an s-au putut executa după decenii lucrări de curăţare a podului şi reface uşi. Cei implicaţi activ în aceste lucrări, între care calfele călătoare care vin anual la Sibiu, precum şi reprezentanţi ai municipalităţii sibiene şi ai presei locale au fost prezenţi la eveniment. La începutul lunii, în data de 5 septembrie, tot aici s-au sărbătorit 120 de ani de la inaugurarea Sinagogii.

„Consulatul German la Sibiu salută diversitatea religioasă şi felul în care este aceasta trăită la Sibiu, se implică în continuare pentru o coexistenţă paşnică şi un dialog activ al diferitelor grupuri religioase şi etnice din oraş şi din ţară şi sprijină activ această coexistenţă prin acţiuni ca aceasta.”, a subliniat domnul Consul Tischler cu această ocazie.

La începutul paginii