Willkommen auf den Seiten des Auswärtigen Amts
Dezbateri sibiene - 30 de ani de activitate a Consulatului Germaniei la Sibiu. 3 decenii într-o Europă în continuă dezvoltare

Dezbateri sibiene - 30 de ani de activitate a Consulatului Germaniei la Sibiu. 3 decenii într-o Europă în continuă dezvoltare, © Consulatul Germaniei la Sibiu
Cu ocazia împlinirii a 30 de ani de existenţă a Consulatului Germaniei la Sibiu, în data de 19 mai la ora 18:00 în Sala oglinzilor Formului Democrat al Germanilor din Sibiu a avut loc o dezbatere la care au participat domnul Consul al Germaniei Hans Ericht Tischler, Zeno Pinter (Preşedintele Forumului Democrat al Germanilor din Sibiu), Harald Friedrich (Preşedintele al Clubului Economic German din Transilvania), Cristian Lupeş (Managerul Filarmonicii de Stat din Sibiu) şi Monika Tompos, Redactor la Revista “Capital Cultural”. Evenimentul a fost moderat de Beatrice Ungar (redactor şef al săptămânalului de limbă germană Hermannstädter Zeitung).
În luna mai a anului 2020 s-au împlinit 30 de ani de la înfiinţarea la Sibiu a Consulatului Germaniei. Din cauza pandemiei, în anul trecut nu a fost posibilă o omagiere corespunzătoare a acestui jubileu. Trei decenii de activitate au fost însă luate acum drept motiv pentru sărbătorirea aniversării rotunde. Împreună cu reprezentanţi sibieni din domeniul cultural, al presei şi al economiei s-a făcut nu doar o retrospectivă asupra trecutului plin de transformări al instituţiei ci s-a privit şi spre viitorul activităţii în Transilvania a Consulatului: cum poate fi realizată o colaborare proactivă privitor la relaţiile bilaterale în toate domeniile, cum pot fi aprofundate relaţionarea şi dialogul şi cum poate fi consolidată colaborarea?
Consulatul care a fost înfiinţat în 28 mai 1990 şi care la început era responsabil doar de eliberarea de vize, a preluat în cursul anilor sarcini tot mai complexe care au avut la bază tratatul de prietenie germano-român din anul 1992 precum şi acordul din 1995 cu privire la colaborarea în domeniul cultural şi cel din 1996 cu privire la cooperarea în domeniul învăţământului. În anul 1998 Consulatul a dat un impuls semnificativ pentru înfiinţarea Clubului Economic German din Transilvania. În cadrul discuţiei a fost evidenţiat rolul important pe care Consulatul îl are ca iniţiator şi partener de proiecte, mediator, generator de idei şi creator de punţi între cele două state, atât în prezent cât şi ca perspectivă de viitor. Valori comune europene precum aplicarea concretă a solidarităţii, apărarea libertăţii de opinii şi a presei precum şi promovarea toleranţei, a respectului reciproc şi protejarea minorităţilor, vor sta şi pe viitor la baza activităţii consulatului.
Evenimentul a fost organizat de managerul cultural al Institutului pentru relaţii externe din Stuttgart (ifa) la Sibiu, Aurelia Brecht, şi reprezentanţi ai Forumului Democrat al Germanilor din Sibiu.