Willkommen auf den Seiten des Auswärtigen Amts

Învăţaţi limba germană!

Articol

  

Germana – una din cele mai vorbite limbi din lume

Germana se numără printre cele mai vorbite zece limbi din lume. Germania este cea mai mare piaţă din Europa, precum şi cel mai important partener comercial al României şi unul dintre cei mai însemnaţi investitori din ţară.

Peste 100 de milioane de oameni vorbesc germana ca limbă maternă. Germana face parte, alături de engleză şi franceză, din cele mai importante limbi de lucru în Uniunea Europeană. Învăţarea limbii germane nu reprezintă doar o contribuţie la multilingvism, ci promovează şi înţelegerea între români şi germani.

Indiferent dacă vă doriţi să învăţaţi limba germană sau să vă aprofundaţi cunoştinţele, indiferent dacă aveţi nevoie de limba germană pentru studii în Germania sau pentru perfecţionarea profesională – folosiţi posibilitatea unui curs de limba germană, prilej cu care puteţi cunoaşte totodată ţara şi oamenii.

Informaţii detaliate despre cursurile de limbă:

https://www.goethe.de/ins/ro/de/index.html

Informaţii despre examenele de limba germană:

http://www.goethe.de/lrn/prj/pba/bes/deindex.htm

Centrele culturale din Timişoara, Sibiu, Cluj-Napoca, Braşov şi Iaşi oferă, de asemenea, cursuri de germană.

Studii în germană, nu doar în Germania

Ştiaţi că facultăţile din România oferă 82 de linii de studiu în limba germană? La 18 universităţi din zece oraşe pot fi urmate, în prezent, studii de specialitate în limba germană sau studii de germanistică. Spectrul specialităţilor cuprinde de la germanistică, la matematică-informatică, inginerie, ştiinţe economice până la studii europene şi culturale.

De ce să urmaţi studii în limba germană în România? Urmând studii de germanistică sau în limba germană se deschid numeroase posibilităţi. Pe lângă cunoştinţe de specialitate solide, studenţii dobândesc o vastă competenţă a limbajului de specialitate. Aceste linii de studiu au parteneriate strânse cu facultăţi din Germania şi dispun de programe de schimb academic pentru studenţi şi profesori. La unele linii de studiu există, între timp, posibilitatea de a absolvi studiile cu o diplomă dublă, o diplomă comună a facultăţii din România şi a partenerului din Germania. De asemenea, la numeroase linii de studiu predau profesori universitari germani, care, de multe ori, sunt detaşaţi de Serviciul German de Schimb Academic DAAD.

Informaţii despre programele de licenţă şi masterat, care cuprind nu doar adrese şi persoane de contact, ci şi date despre conţinutul studiilor, procedura de admitere şi condiţii de specialitate, găsiţi pe http://www.daad.ro/

Şcoli în Bucureşti cu predare în limba germană

Căutaţi o şcoală în Bucureşti, în care să i se predea copilului dumneavoastră după programa germană sau unde poate obţine Diploma de Limba Germană sau chiar bacalaureatul german? Aici găsiţi aceste informaţii!


Deutsche Schule Bukarest (DSBU)

Str. Aron Cotruş 51

014131 Bucureşti

Website: www.dsbu.ro

Oferta de studii: şcoală germană în străinătate, cu taxe, programă germană

Limbi de predare: germană, română, engleză


Colegiul German Goethe, Secţia germană specială

Strada Cihoschi 17, sector 1

010592 Bucureşti

Website: www.dsabukarest.eu

Email: dsabukarest@yahoo.de

Oferta de studii: Diploma de Limba Germană (Deutsches Sprachdiplom), bacalaureatul german


Colegiul Naţional ''I.L. Caragiale''

Calea Dorobanţilor 163

71231 Bucuresti

Website: http://www.cn-caragiale.ro/

Oferta de studii: Diploma de Limba Germană (Deutsches Sprachdiplom)


Liceul teoretic „Alexandru Vlahuţă“

Str. Şcoala Floreasca  5

011641 Bucureşti, sector 1

Website: www.liceulavlahuta.ro

Oferta de studii: Deutsches Sprachdiplom


Deutsche Schule Fridolin

Str. Făgăraş 9-13

Bucureşti, sector 1

Website: www.dskfridolin.ro

Oferta de studii: şcoală particular, cu taxă, cu predare în limba germană, după programa din Romania


Minoritatea germană din Romania

Imediat după schimbările politice din România, Forumul Democrat al Germanilor din România (DFDR) s-a constituit în reprezentanţă a intereselor şi asociaţie organizată a minorităţii germane. DFDR este prezent în toată ţara prin intermediul Organizaţiei la nivel naţional a Forumului şi prin forumurile regionale, locale şi centrale.

DFDR este reprezentat în Parlamentul României printr-un deputat (Ovidiu Ganţ). Preşedintele DFDR este dr. Paul Jürgen Porr. În comunitatea de lucru a Organizaţiilor germane de tineret (AJD), cu sediul la Sibiu, sunt organizate grupe şi asociaţii de tineret din întreaga ţară.

De asemenea, în viaţa comunităţii germanilor din România, un rol important îl joacă Biserica Evanghelică, precum şi Biserica Romano-Catolică, cărora le aparţin cei mai mulţi membri ai minorităţii.

Mai jos găsiţi adresele DFDR şi ADJ:


Forumul Democrat al Germanilor din România (DFDR)

Forumul naţional

Strada Gen. Magheru 1-3

550185 Sibiu

Website: www.fdgr.ro/de/


Comunitatea de lucru a organizaţiilor de tineret germane (ADJ)

Strada Gen. Magheru 1-3

R550185 Sibiu

Website: www.adj.ro

 

La începutul paginii