Willkommen auf den Seiten des Auswärtigen Amts

30 de ani de prietenie și parteneriat româno-german în Europa

30 de ani de prietenie şi parteneriat româno-german în Europa

30 de ani de prietenie şi parteneriat româno-german în Europa, © Ambasada Germaniei la Bucureşti

Artikel

În data de 21 aprilie 1992, România și Germania au semnat la București „Tratatul între România și Republica Federală Germania privind cooperarea prietenească și parteneriatul în Europa”.

2022 este un an aniversar special pentru relațiile româno-germane. În data de 21 aprilie 1992, România și Germania au semnat la București „Tratatul între România și Republica Federală Germania privind cooperarea prietenească și parteneriatul în Europa”, care a pus bazele dezvoltării relațiilor dintre țările noastre după încheierea Războiului Rece și Reunificarea Germaniei.

Astăzi, România și Germania au o colaborare strânsă și bazată pe încredere atât la nivel bilateral, cât și în cadrul UE și NATO. Schimburile economice dintre cele două țări reprezintă o îndelungată poveste de succes. De asemenea, considerăm că există un mare potențial în configurarea orientată spre viitor a tranziției din economie și piața muncii. Îndeosebi domeniile energie, tranziție ecologică, cercetare și dezvoltare, precum și digitalizare oferă noi posibilități de cooperare. Din punct de vedere social și cultural, dorim să aprofundăm schimburile de experiență în rândul tinerei generații și să consolidăm înțelegerea reciprocă. În acest sens, minoritatea germană din România joacă un rol important de punte de legătură, iar interesul în România pentru educația, limba și cultura germană este foarte mare.

Sub mottoul „30 de ani de prietenie și parteneriat româno-german în Europa”, dorim să sărbătorim această aniversare de 30 de ani alături de partenerii noștri români printr-o serie de evenimente, inițiative și întâlniri și să aprofundăm întreaga paletă a strânselor noastre relații în domeniile economie, politică și cultură.-

Urmăriți-ne pe Facebook și Instagram pentru a afla totul despre anul nostru aniversar, precum și despre evenimentele interesante pe care le vom organiza!

https://www.facebook.com/AmbasadaGermaniei/

https://instagram.com/germanyinromania?utm_medium=copy_link

nach oben